Serialul românesc pe care îl vezi diferit în funcție de cum ții telefonul

de: Răzvan Băltărețu
25 06. 2020

The CROPPERS e un serial care încearcă să-ți arate un pic din viața adolescenților. Dar mai interesant e când îl vezi de pe telefon. Sau când întorci telefonul, pentru că se întoarce și telefonul. Ideea nu e neapărat nouă, dar e în premieră în România.

Serialul The CROPPERS a fost creat de KFC și se remarcă prin trei caracteristici importante. Întâi, e modul în care imaginea se adaptează modului în care ții telefonul – portrait sau landscape. Apoi, prin subiect: cum faci viața perfectă, dar pentru internet. În fine, mai e și despre problemele adolescenților.

După ce-am văzut primele trei episoade, toate pe telefon, am vrut să aflu de ce există și, mai ales, de ce a fost aleasă această abordare de-a construi un serial mobile first, dacă poate fi caracterizat așa.

Cum probabil bănuiești, o constrângere imensă a fost modul în care sunt filmate secvențele. Astfel, verticala a devenit lumea perfectă pe care ceilalți o văd, pe care și noi, la rândul nostru, o proiectăm de multe ori în social media. Iar orizontala a căpătat dimensiunea unei realități care întregește mesajul.

În ceea ce privește producția propriu-zisă, de regulă, pe un platou de filmare, într-o singură zi se trag cam 10 pagini din scenariu. „Noi a trebuit să filmăm dublu, uneori și mai mult. Au fost multe momente în care actorii au renunțat la pauze și au făcut repetiții pe set. Au fost șase zile de filmare cu adevărat intense. Pe lângă serialul propriu-zis, în tot acest timp a trebuit să acomodăm și conținutul extra pe care îl folosim pentru promovare. Practic am avut două set-uri într-unul: partea de filmare și extra ședințe foto și video zilnice”, mi-au explicat reprezentanți KFC despre serial.

Ce ar putea să înțeleagă un spectator după ce vede The CROPPERS

Ce am apreciat eu a fost fix trucul cu întoarcerea telefonului. Dar serialul are și-un mesaj educativ. Pornește fix de la social media și cât de ușor e să construiești acolo o imagine bună – cum reușesc personajele din serial. Conform creatorilor, spectatorii adolescenți ar trebui să rămână cu astfel de întrebări: ce contează mai mult in the end? Aparența sau realitatea în această goană de a strânge love-uri? Ce își doresc: prieteni sau followeri? „Disputa” asta e și cazul unuia dintre personaje.

Chiar dacă serialul e disponibil și pe YouTube, sau Facebook și Instagram, ca să experimentezi ideea cu întoarcerea telefonului ar trebui să folosești platforma din site.

Și, desigur, pentru că vorbim de așa ceva în 2020, personajul Lia are și-un podcast pe Spotify. E aproape ca un jurnal, nimic prea amplu, ba chiar ai zice că-s niște mesaje vocale trimise pe-un grup de chat.

Potrivit creatorilor, sunt aceste două niveluri narative. Ai cele patru personajel principale, care-și fac un business din falsificarea realității, apoi ai impresiile Liei. Desigur că miza e latura asta educativă, ceea ce poate sau nu să fie pe placul tuturor. Personal, nu consider că toate produsele de entertainment trebuie să fie și educative, dar pot aprecia dacă se ajunge la un mix.

În fine, încă o idee. Dacă n-ai fost la curent cu noutățile, în 2020 a fost lansată o platformă – Quibi – care voia să concureze cu cele clasice, dar pe telefon. Și avea o abordare simplă: conținut ușor de urmărit pe telefon. N-a rupt gura târgului, dar promitea ceva nou.

La noi n-a ajuns, dar eu mă declar fanul conținutului care rulează fără probleme – și poate e chiar adaptat – pe telefon. Cele mai multe filme și seriale le-am văzut așa. Acum, dacă-ți place sau nu The CROPPERS e o chestiune de gust. Dar dă-i un play să vezi schema cu dubla perspectivă.